Acestea sunt clasificate în două grupuri mari: planetele terestre, mici și stâncoase, din apropierea Soarelui, și gigantii gazoși și reci din exteriorul sistemului.
Descoperirea exoplanetelor, planete care orbitează alte stele decât Soarele, a introdus noi categorii planetare, demonstrând că Sistemul Solar este departe de a fi un model standard.
De pildă, observațiile realizate de telescopul spațial Kepler au evidențiat că exoplanetele mari și gazoase pot orbita foarte aproape de stelele lor, spre deosebire de ce vedem în Sistemul Solar, ajungând la temperaturi de peste 1.000 K (727 °C).
Aceste descoperiri au dus la clasificarea lor în „Jupiteri fierbinți” și „Jupiteri ultra-fierbinți”.
Deși majoritatea exoplanetelor descoperite sunt de dimensiuni intermediare între Neptun și Pământ, compoziția lor exactă rămâne încă un mister.
Cum se formează aceste gigante gazoase atât de aproape de stelele lor?
Ce tipuri de procese extrem de complexe sunt implicate?
Răspunsurile la aceste întrebări ar putea schimba profund înțelegerea noastră despre exoplanete și planetele din Sistemul nostru Solar.
Kelt-9 b
Exoplaneta cunoscută ca fiind cea mai fierbinte este Kelt-9 b, descoperită în 2016.
Aceasta orbitează o stea de două ori mai fierbinte decât Soarele nostru și la o distanță mult mai mică decât separarea dintre Mercur și Soare.
Kelt-9 b este o gigantă gazoasă cu un diametru de 1,8 ori mai mare decât cel al lui Jupiter și o temperatură care atinge 5.000 K.
De fapt, este mai fierbinte decât 80% din stelele universului și comparabilă cu temperatura Soarelui nostru.
Studiul acestor „Jupiteri fierbinți” ne dezvăluie procese fizice și chimice extraordinare, reprezentând o oportunitate remarcabilă de a investiga astfel de fenomene în condiții extrem de diferite de cele de pe Terra.
Înțelegerea acestor planete îmbunătățește cunoașterea dinamicii atmosferice, a proceselor chimice și termice, și a formării norilor, contribuind la rafinarea modelelor de formare și evoluție planetară.
Încercăm să descifrăm cum se formează planetele și originile anumitor elemente chimice precum și a apei din Sistemul Solar, iar pentru asta, trebuie să investigăm mai detaliat compoziția atmosferelor exoplanetelor.
Metodele de observare a atmosferelor exoplanetelor includ tranzitul
Unde radiația stelară filtrată prin atmosfera unei exoplanete în timpul trecerii sale prin fața stelei dezvăluie amprentele diferitelor elemente chimice prezente.
O altă metodă implică observarea „eclipselor”, când exoplaneta trece în spatele stelei gazdă, permițând astfel compararea radiației electromagnetice înainte și după ocultare pentru a deduce informații despre radiația provenită de pe exoplanetă.
Observațiile se efectuează la diferite lungimi de undă, deoarece fiecare element chimic și compus absorbe și emite radiație la lungimi de undă specifice, permitând astfel identificarea compoziției atmosferice a exoplanetelor.