De-a lungul decadelor, comunitatea științifică a considerat că înțelege mecanismul de formare a planetelor, analizând unicul exemplu cunoscut: Sistemul Solar.
Descoperirile recente ale planetelor extrasolare în anii ’90 au evidențiat faptul că procesul este mult mai complex decât s-a presupus anterior.
O recentă descoperire a unui gigant gazos, în plin proces de formare în jurul unei stele situate la cca 500 ani-lumină de Terra, ne-a oferit o oportunitate rară de a observa acest fenomen, oferind o perspectivă nouă asupra enigmelor ce i-au contrariat pe astronomi multă vreme.
Dincolo de limitele Sistemului nostru Solar
Identificarea primelor sisteme planetare în jurul altor stele în anii ’90 a provocat o serie de dezbateri și uimire.
Aceste sisteme descoperite nu corespundeau cu modelul clasic bazat pe observațiile Sistemului nostru Solar.
A devenit clar că există diferite metode prin care se pot forma sisteme planetare.
Observând miile de planete care orbitează în jurul altor stele, sistemul nostru solar a începutsă arate ca o excepție.
Cu toate acestea, procesul fundamental de acumulare rămâne un mecanism cheie în formarea giganților gazosi precum Jupiter și Saturn.
Acest proces presupune acumularea de particule de gaz și praf de pe un disc primitiv în jurul unei stele nou formate, care prin agregare continuă formează corpuri din ce în ce mai mari, până la formarea planetelor.
Provocări în teoria clasică
Cu toate acestea, teoria acreției nu explică existența unor planete masive la distanțe mari de steaua lor, în regiuni în care condițiile ar părea să nu favorizeze formarea planetelor.
Pentru a explica aceste anomalii, a fost propus modelul colapsului gravitațional, care sugerează că un disc primordial poate deveni instabil și se poate prăbuși sub propria greutate, formând rapid planete.
Deși această teorie pare să ofere explicații pentru unele cazuri neobișnuite, până de curând a rămas neconfirmată prin observații directe.